Service Sisteme Directie JCB

 

 Una din problemele frecvente pt. utilajele cu virare pe 4 roti este defectarea sistemului de directie. Cauza poate fi de natura electrica, hidraulica sau mecanica.

Problemele electrice pot aparea din dereglarea sau arderea senzorilor de proximitate, arderea modulului de control, defectarea comutatorului care selecteaza modul de virare, respectiv arderea selenoidelor de comutare a circuitelor hidraulice. Acestea sunt elementele particulare pe utilajele JCB care fac parte din circuitul electric al sistemului de virare. Toate celelalte cauze electrice care pot defecta sistemul de directie (scurtcircuite, contacte imperfecte, sigurante arse, conductori necorespunzatori) fac parte din cauzele banale care pot imobiliza un utilaj.

Cele mai mari probleme in solutionarea defectiunilor electrice le intalnim cand intervenim dupa alte persoane care au facut modificari in instalatiile electrice. In 99 % din cazuri electricienii altor firme care sunt solicitati sa rezolve defectiuni electrice nu detin schitele electrice din manualul service, care desigur, sunt diferite pe grupele seriilor de sasiu, respectiv nu au cunostiinte pe siteme hidraulice, deci, nu inteleg cum functioneaza sistemul de directie.

Problemele hidraulice pot aparea din defectarea valvei de prioritate, valvei generale de directie (orbitrolul), distribuitorului de comutare pe modul de virare, cilindrilor hidraulici, etc.

Problemele mecanice pot aparea din indoirea sau defectarea unor elemente din cilindri hidraulici, defectarea elementelor de interactiune cu senzorii de proximitate, functionere necorespunzatoare a elementelor metalice din distribuitoare sau electrovalve, sistem hidraulic de directie neaerisit (contine bule de aer in instalatie dupa interventii la sitemul hidraulic).

Circa 50% din cazuri sunt defectiuni atat al sistemului electric cat si al sistemul hidraulic, astfel diagnosticarea corecta a defectiunii este dificila fara documentatie service respectiv personal instruit. 

In astfel de cazuri va stam la dispozitie cu echipele noastre pt. o diagnosticare corecta. Detinem in stoc toate piesele uzuale care fac parte din sistemul de directie, astfel utilajul dvs. va fi pus in functie, in cel mai scurt timp posibil.